Tabăra de odihnă pentru copii ”La Dumbrava” din comuna Volovița, raionul Soroca și-a deschis ușile pentru cei 300 de copii, care se vor odihni în prima tură. Aici, Copiii vor fi antrenați în mai multe activități interesante. Ei vor avea un program de activitate divers, unde vor demonstra competențele și aptitudinile în diverse domenii, având posibilitate să-și facă noi prieteni și participând la diferite concursuri.

Potrivit administrației, În Tabăra de odihnă pentru copii ”La Dumbrava”, condițiile de odihnă, din an în an, devin tot mai bune, instituția devine mai frumoasă, mai atractivă. Spre exemplu, la tabără au fost construite două căsuțe, în cadrul Proiectului “Construcţia căsuţelor de la Tabăra de Odihnă „La Dumravă”” finanţat de către Consiliul Judeţean Vaslui şi Consiliul raional Soroca, iar altele două curând vor fi finalizate.

La Soroca a fost inaugurată expoziția „Istoria marinei moldovenești – mândria țării”. Sala de la colt a muzeului de Istorie și Etnografie a fost împodobită de adevărate opera de artă. Colecția de corăbii a fost confecționată de Ion Friptu marinar de profesie, care a lucrat toată viaţa în flota maritimă din Rusia. Bărbatul spune că a investit în pasiunea sa multă muncă, răbdare dar şi bani pentru a confecţiona corăbiile. Astfel, de circa 14 ani, Ion Fripru sculptează luntre şi corăbii din istoria flotei autohtone.

Sorocenii care au vizitat expoziția de corăbii spun că această colecție este una deosebită, care necesită multă răbdare și foarte multă muncă.

/p>

LA DATA DE 23 IUNIE 2019 ÎN MUN. SOROCA VA AVEA LOC FESTIVALUL –CONCURS TELEVIZAT AL INTERPREŢILOR DE FOLCLOR „TRANDAFIR DE PE CETATE” EDIŢIA A VI-A CU PARTICIPAREA INTERPREŢILOR DE FOLCLOR DIN RAIOANELE SOROCA, DROCHIA ŞI FLOREŞTI. FESTIVALUL ESTE ORGANIZAT DE SECŢIA CULTURĂ ŞI TURISM SOROCA ÎN COLABORARE CU CENTRUL NAŢIONAL PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL ŞI POSTUL DE TELEVIZIUNE SOR TV ȘI ARE CA OBIECTIV : DESCOPERIREA ŞI VALORIFICAREA FOLCLORULUI MUZICAL AUTENTIC, PROMOVAREA INTERPREŢILOR DE VALOARE ŞI A TINERELOR TALENTE, PERFECŢIONAREA MĂIESTRIEI INTERPRETATIVE, DAR ŞI ÎMBOGĂŢIREA REPERTORIULUI SOLIŞTILOR VOCALI.CONCURENŢII VOR INTERPRETA CÎTE DOUĂ PIESE FOLCLORICE ŞI VOR PROMOVA PORTUL POPULAR, CARACTERISTIC VETREI FOLCLORICE PE CARE O REPREZINTĂ.ÎN PROGRAM: DE LA ORA 10.00 – 13.00, ÎN PALATUL DE CULTURĂ VA AVEA LOC CONCURSUL, IAR LA ORA 18.00 , ÎN CETATEA SOROCA SE VA DESFĂȘURA CONCERTUL DE GALĂ CU PARTICIPAREA LAUREAŢILOR EDIŢIILOR PRECEDENTE, DAR ŞI A INVITAŢILOR ÎN RECITAL – NATALIŢA MUNTEANU, INTERPRETĂ DE FOLCLOR DIN REPUBLICA MOLDOVA.INTRAREA ESTE LIBERĂ

Patruzeci și OPT de oameni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat la o masă de pomenire în satul Holoșnița. Potrivit medicilor 36 de oameni, printre care 8 copii, sunt internați în secția de boli infecţioase a spitalul din Soroca, doi copii sunt internați în secția pediatrie a spitalului pentru supraveghere, alții 8 sunt internați la spitalul din Florești și doi pacienți printre care și un angajat al firmei care a prestat serviciile de catering sunt internați în spitalul din Drochia.

Oamenii susțin că bucatele au fost pregătite de o firmă din Drochia. Totodată pacienții spun că nu știu de la ce anume ar fi apărut toxiinfecţia alimentară, deoarece au gustat din toate bucatele. Cei mai mulți s-au adresat la spital cu stare generală de rău, greață, vomă, dureri de burtă și febră.