Dorești știrea pe e-mail? Abonează-te!

Procuratura Generală va adresa Curții Supreme de Justiție o cerere de strămutare la o altă instanță a dosarului în care este învinuit șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Într-un comunicat de presă al instituției se spune că examinarea cauzei scoate în vileag probleme majore din cadrul sistemului judecătoresc, transmite IPN


În comunicat se precizează că, la etapa când a fost trimis în judecată, dosarul a fost repartizat aleatoriu unui judecător, care a și dispus ședința preliminară. Astfel, toate cererile și demersurile pe caz urmau să fie adresate instanței prin intermediul judecătorului dat. Însă vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Dorin Dulghieru, neavând calitatea de președinte de instanță, așa cum cere legea, a examinat cererea unui avocat al lui Viorel Morari și a dispus formarea unui complet din trei judecători, unde a intrat judecătorul repartizat aleatoriu și alți doi, despre care Procuratura spune că ar fi fost stabiliți discreționar.

Procuratura Generală a sesizat președintele interimar al Judecătoriei Chișinău, dar a primit răspuns că vicepreședintelui Dorin Dulghieru i-au fost delegate atribuțiile de formare a completelor de judecată printr-o dispoziție a președintelui instanței.

Reieșind din specificul cazului și impactul acestuia pentru societate, Procuratura pledează ca dosarul să fie examinat de un judecător sau un complet de judecători format, conform rigorilor legale, din judecători desemnați aleatoriu și „nu la discreția subiectivă a unui vicepreședinte de instanță”

Procuratura admite că au dreptul la viață informațiile operative, parvenite din interiorul sistemului judecătoresc, precum că „prin formarea completelor, de la început de an, în componența pe care și-o doresc, președinții instanțelor judecătorești au controlat și controlează în continuare sistemul și își asigură hotărârile și sentințele pe care le vor”.

Procuratura Generală cere strămutarea acestei cauze la o altă instanță, deoarece doar judecătorul care a fost desemnat aleatoriu pe acest caz a avut o opinie separată, iar ceilalți doi – au decis eliberarea lui Viorel Morari din arest, sub control judiciar. În comunicat se mai spune că procurorul general va prezenta, la prima ședință a CSM, o informație cu privire la problemele constatate și va solicita înlăturarea lor. Totodată, Procuratura Generală va solicita Inspecției Judiciare a CSM examinarea acțiunilor vicepreședintelui instanței Dorin Dulghieru. Procuratura Generală mai precizează că și-ar fi dorit să poată contesta încheierea judecătorească de vineri, 14 februarie, când Viorel Morari a fost eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar, dar nu poate face acest lucru deoarece încheierea primei instanțe sau a instanței de apel privind înlocuirea arestului nu este pasibilă de atac în instanța ierarhic superioară..

Forma de logare

Căutare

Vizitatori

Сейчас на сайте 136 гостей и нет пользователей